Tot ce trebuie să știi despre cutiile automate – PRND explicat pe îndelete

Autor: Ionuț Vîlciu 14 sept. 2022 Știri auto

Există mai multe tipuri de cutii de viteze automate. Scopul lor este același, dar fiecare are anumite particularități.

Cele mai multe mașini noi au opțiunea unei cutii automate, altele nici nu vin cu o cutie manuală în standard. Există mai multe tipuri de cutii automate, iar în cele ce urmează vom afla mai multe despre ele.

Tipuri de cutie automată – Plusuri și minusuri

Cel mai comun tip de cutie automată este cea cu convertizor de cuplu. Sunt destul de complexe, dar sunt cele mai fiabile transmisii de pe această listă. Datorită modului lor de funcționare oferă un confort bun, treptele de viteză fiind schimbate fără bruscări. Astfel de transmisii se întâlnesc la majoritatea producătorilor de automobile.

Următorul tip este cea cu variație continuă (CVT). Este des întâlnită pe mașinile japoneze, cum ar fi Honda, Toyota sau Subaru. Avantajul cel mai mare îl reprezintă confortul generat. Tehnic, nu e există schimburi de viteze, ci doar variații ale rațiilor de transmisie. Astfel, motorul este ținut la o turație fixă și nu există șocuri.

Cutiile cu dublu ambreiaj. Mai sunt numite și transmisii DCT (double clutch transmission). Acestea au cele mai rapide schimburi de treaptă dintre toate care apar pe această listă. Ea are la bază două ambreiaje, fiecare fiind responsabil pentru anumite trepte de viteze. Unul se ocupă de treptele pare, celălalt de cele impare. Astfel că există mereu o treaptă pregătită. Ele pot fi deranjante în traficul aglomerat, având momente când operarea lor nu este cea mai plăcută. Sunt întâlnite pe multe mașini: VW (DSG), Audi (S-Tronic), Porsche (PDK), BMW (DKG), Mercedes (DCT), Renault (EDC) sau Ford (PowerShift).

Cutiile robotizate funcționează aproape la fel ca o cutie de viteze manuală. Sunt virtual identice, au ambreiaj uscat, doar că nu există pedala cu care să fie acționat. Treptele sunt schimbate cu ajutorul unui sistem electrohidraulic. Marele lor avantaj este eficiența lor. Cu astfel de cutii se pot obține consumuri foarte bune. Un exemplu de mașină care vine echipată cu o astfel de transmisie este Smart-ul.

Transmisiile secvențiale nu sunt foarte des întâlnite. Le putem vedea, în special, pe mașinile pregătite pentru competiții. Acestea au o particularitate, din prisma faptului că nu pot fi sărite trepte. După cum spuneam, se folosește preponderent în competiții.

Ce înseamnă PRND?

Acum că am văzut care sunt tipurile de cutii automate, este cazul să aflăm și ce înseamnă literele PRND de pe selectorul de viteze:

  • P vine de la Parking și se folosește atunci când mașina este staționată;
  • R (Reverse) este treapta de marșarier;
  • N (Neutral) nu are nicio treaptă selectată, cutia fiind decuplată de motor;
  • D (Drive) este poziția pentru deplasarea pe direcția înainte.

Pe lângă inscripția clasică PRND, mai putem avea și modurile S și M. S este modul sport pe care unele cutii îl au. M este modul manual de selectare al treptelor, fie cu selectorul cutiei, fie cu padelele de pe volan.

Ce să nu faci unei mașini cu transmisie automată?

Unul dintre lucrurile pe care să le faci este să folosești funcția Launch Control. Aceasta pune stres pe cutie de fiecare când este folosit.

Un alt sfat ar fi să nu încerci să treci cutia din Drive în Reverse dacă nu ești staționat.

Nu activa modul Sport imediat după ce ai pornit mașina. Așteaptă să se încălzească uleiul.

Schimburile de ulei sunt vitale, așa că nu ar trebui amânate.

Sursa: Autovit RO

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: NetCarShow.com


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide